Stiri - La Multi Ani Daniel Oprita!
10 Aug 2017

Juventus Bucuresti ureaza un sincer La Multi Ani antrenorului principal al echipei noaste, Daniel Oprita, cu ocazia implinirii varstei de 36 de ani.

Nascut la Draganesti (jud. Olt), Daniel Oprita si-a inceput activitatea de jucator profesionist la clubul CSM Resita in anul 2000. De-a lungul carierei a mai evoluat la Steaua Bucuresti, Dinamo Bucuresti, UTA, Lorca Deportivo (Spania), FC Aarau (Elvetia), FC Baku (Azerbaijan), Petrolul Ploiesti, Mordovia Saransk (Rusia), CSU Craiova, Metalul Resita.

In palmaresul sau se regasesc 2 titluri de campion national si o Supercupa a Romaniei, trofee obtinute cu Steaua Bucuresti. Tot in perioada petrecuta la clubul din Ghencea a fost convocat si de 6 ori la echipa nationala a Romaniei, pentru care a inscris un gol.

 Cariera de antrenor a inceput-o la CSM Resita, iar din luna iulie 2015 este antrenorul echipei Juventus Bucuresti, cu care a obtinut doua promovari succesive, din Liga 3 in Liga 2, respectiv din Liga 2 in Liga 1.